George Scripcaru - Primarul Brasovului

Raport Primar

În 2004 am venit în fata cetatenilor Brasovului cu un program care cuprindea principalele mele obiective, cu promisiunea ca voi încerca sa le duc la îndeplinire. Cetatenii au avut încredere în mine si m-au votat. Acum vin în fata lor sa-mi prezint raportul de activitate, pentru ca cetatenii sa judece.. Citeste raportul

In ce cred

  • Cred in locul de onoare pe care trebuie sa-l ocupe Brasovul si brasovenii
  • Cred in respect si incredere
  • Cred in succesul obtinut prin truda
  • Cred in schimbare
  • Cred in tineri si in forta lor
  • Cred ca vointa inseamna totul

Statistici

Vizitatori: 91308
Centru de afaceri la Stupini

• George Scripcaru a vorbit la întîlnirea cu Asociaţia Femeilor de Afaceri şi a celor Conducătoare de Întreprinderi despre proiectul de dezvoltare economică a cartierului Stupini

Femeile de afaceri şi cele conducătoare de întreprinderi din Braşov s-au întîlnit, ieri, cu primarul Braşovului, George Scripcaru pentru a-i prezenta problemele cu care se confruntă mediul de afaceri braşovean şi pentru a-i cere sprijinul pentru îmbunătăţirea relaţiei dintre firmele mici şi mijlocii şi autorităţi. Întîlnirea s-a dorit consultativă de ambele părţi. În primul rând, primarul George Scripcaru, care a fost însoţit de mai mulţi directori de Direcţii şi servicii din primărie, precum şi de directorul RAT Braşov, Augustin Pulpea, şi-a prezentat raportul de activitate pentru cei patru ani de mandat, care se încheie duminică, precum şi proiectele pentru următorii patru ani în fruntea Primăriei. Cel mai important dintre ele este cel legat de implementarea programului „Braşovul, singurul pol de creştere economică din regiunea centru“, prin care se pot atrage peste 62 de milioane de euro. „Acest program a fost prezentat la întîlnirea pe care am avut-o la Agenţia de Dezvoltare Regională 7 centru, în Alba Iulia. Alături de Primăria Braşov, în program lucrăm cu Asociaţia Metropolitană Braşov, care cuprinde 12 localităţi din jurul Braşovului. Toţi primarii acestor localităţi, indiferent de culoarea politică şi-au asumat acest program de dezvoltare. În acest fel vrem să realizăm proiecte de dezvoltare integrată a zonei, astfel încât rezultatul final să fie reprezentat de creşterea nivelului de trai al cetăţenilor din zonă“, a spus primarul George Scripcaru. De cealaltă parte, Luana Popa, preşedinta AFAFCI, a ridicat mai multe probleme, printre care majorarea numărului de autobuze spre zona Stupini, astfel încât cei aproximativ 2.500 de angajaţi din zonă să beneficieze de un transport civilizat spre şi dinspre locul de muncă. „Împreună cu conducerea RAT, noi deja lucrăm la un astfel de proiect. Nu este vorba doar de Calea Feldioarei, ci şi de alte societăţi care îşi desfăşoară activitatea în apropierea DN 73, DN 2 şi DN 13. Dar, în primul rând ne-am axat pe înnoirea parcului auto, iar acum gândim linii care să fie şi rentabile. Nu ne gândim la profit, ci la susţinerea cheltuielilor cu costul biletelor“, a mai spus primarul George Scripcaru. Acesta le-a prezentat membrelor Asociaţiei Femeilor de Afaceri şi Femeilor Conducătoare de Întreprinderi proiectul Primăriei privind construirea unui centru de afaceri, a unui centru expoziţional şi a unui centru logistic, toate în zona cartierului Stupini şi menite să vină în sprijinul mediului de afaceri braşovean.
de: B.S.
 
< Precedent   Urmator >